Hotarul şoaptei este omenesc,
Îmi este iarăşi dor de a iubi,
Şi lumii dau de ştire că iubesc.
Tristeţea, în mod tainic, e un gând
Pe care îl trăim în mod firesc.
La târgul vechiturilor o vând,
Azi nu mai ştiu decât că te iubesc.
Dezastrul lumii are gust meschin,
În viaţa-n care totu-i nebunesc,
De toate uit când ţie mă închin,
Şi-mi e destul că pot să te iubesc.
Iluzia e dusă spre real.
În mod ciudat şi asta e firesc,
Dar încă îmi e dor de ideal,
Şi ideal îmi eşti şi te iubesc.
Mereu realul pare rău fatal,
Mereu firescul pare nefiresc,
Dar dacă valul se opreşte-n mal,
Fără tăgadă ştiu că te iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu