marți, 13 iunie 2006

În umbre caut...

În umbre caut şi te aflu-n stele,
La un hotar de ceas fără sfârşit,
În infinitul gândurilor mele,
Îmi eşti speranţa unui drum sortit.

În miez de noapte ori în miez de zi,
Te-aştept să vii în viaţa mea grăbită,
Să pot să cred că pot redeveni
Mai mult decât o umbră răstignită.

În umbre caut, dar te văd în soare,
Atunci când cade ceru-nspre pământ,
În infinitul gândului ce doare,
Tu eşti clepsidră, eu nisip în vânt.

Pe drumul vieţii, când mi-e pasul mic,
Te-aştept să vii să uit că am hotare,
Dacă mai cad să pot să mă ridic,
Să nu rămân doar semn de întrebare.

În umbre caut să găsesc lumină,
Când zorii zilei simt că-i rătăcesc,
Destinul meu de haos fără vină
Îmi spune iar la drum să o pornesc.

Într-un târziu, când totul ar fi trist,
Te-aştept să vii să mergem mai departe,
Iar eu învăţ să cred că iar exist
Şi pun în joc acum ultima carte.

miercuri, 19 aprilie 2006

Gând de vis

Te-aş iubi pe roua dimineţii,
te-aş iubi pe creasta unui val,
Te-aş robi ca pe-o-ntâmplare simplă,
aruncată de furtuni la mal.

Ţi-aş strivi cununa de uitare
între plus şi minus infinit;
Răzvrătind miracole de viaţă
pentru izbăviri de vis rostit.

Te-aş iubi în gând de înnoptare,
te-aş iubi pe treceri între munţi,
Să te am ca zbor de împlinire,
să nu ai puterea să renunţi.

Ţi-aş sorbi cuvântul din privire
ca să-mi fii un pas mereu spre cer,
Învrăjbind un pas al vieţii noastre,
odihnit în colbul de mister.

Te-aş iubi în şoapta dimineţii,
te-aş iubi la ceas de înserări,
M-aş robi în zori încă odată
într-un pas visat prin întâmplări.

joi, 16 martie 2006

Întoarcere spre Atlantida

Iubito, azi mă-ntorc în Atlantida,
Mă cheamă amintiri de timp strivit,
Aştept o zi care-mi va da obida
De-a izbândi în val neisprăvit.

Va fi să plec la ceas apus de seară
Şi să colind prin furcile de cer,
Să-nalţ pe stăvilarele de ceară
Un mal al rostului mereu stingher.

Voi fi când zori de zi, când miezul nopţii,
Voi cauta priviri de pe pământ,
Strivit între destin şi jocul sorţii
Te voi veghea şi-n ultimul cuvânt.

Iubito, astăzi plec spre Atlantida
Spre a-nţelege timpul ce-a trecut
Şi să culeg din vie agurida
Şi să mă-mbăt ca un necunoscut.

Voi fi pe rând şi foc, şi apa mării
Iubit de plus şi minus infinit,
Şi-n sânge voi purta amarul sării,
Uscat de soarele la asfinţit.

Doar nori de ploaie mă vor face bine,
Udându-mi buzele uscate-n vânt,
Şi-am să mă-ntorc într-un târziu la tine,
Să te veghez şi-n ultimul cuvânt.

Iubita mea, pleca-voi astă seară,
Purtat de-un val mereu înălţător,
Că nu mai ştiu de ziua n-o să-mi ceară
Să mă robesc în gândul călător.

Voi adormi pe val în Carul Mare,
Cât soarele va străluci-n amiezi,
Şi cu un gând al lacrimii amare,
Mă voi da ţie să mă şi păstrezi.

Şi va fi bine pentru toţi deodată,
Înlănţuiţi pe-un prag de legământ,
Şi voi veni pe marea zbuciumată
Să te păstrez ca pe al meu cuvânt.